Activităţile noastre
Înotul bebeluşilor este o activitate familială prin care, cu ajutorul unui sistem de jocuri, se construieşte un program educaţional acvatic.
Activităţile acvatice familiale sunt săptămânale cu durată de 50-60 minute, programele noi se bazează pe cele precedente. Există posibilitatea efectuării a 2 activităţi pe săptămână.
De fiecare dată începem cu duşul, după care încălzirea cu poezioare pentru copii, masaj pentru bebeluşi şi gimnastică, după care urmează activitatea propriu-zisă în grup, pe muzică. La sfârşitul activităţilor fiecare familie are posibilitatea unui joc liber, individual. Între timp ne ocupăm separat şi de familii, deoarece credem că peste tot mai este loc pentru un mic ajutor. Activităţile nu se termină la comandă, întrucât fiecare copil are o sensibilitate proprie faţă de căldură, are un nivel de concentrare individuală şi astfel nu oboseşte în mod identic de fiecare dată.
Fiecare bebeluş (precum şi părinţii) are ritm de dezvoltare, stare de spirit, dispoziţie diferită, de fapt sunt personalităţi individuale, aşadar nu putem pretinde, ca totul să se desfăşoare în mod identic la comandă după fluier. NICIODATĂ SĂ NU-ŢI COMPARI BEBELUŞUL TĂU CU BEBELUŞII ALTORA, ţinând cont că unul excelează într-un domeniu, altul este foarte bun în alte manifestări. Chiar dacă aparent nu face nimic în apă, totuşi este capabil să-l imite ulterior pe ceilalţi şi să reţină în cap cele auzite, sau văzute.
Bebeluşii pot fi solicitaţi numai în ritmul propriu şi numai conform metodei recomandate de instructor. Să nu uitaţi, scopul fundamental este să participaţi într-un program familial comun! Nu-i scoatem pe bebeluşi din mâna părinţilor deoarece considerăm că nu este corect şi nici drept ca străinii să intre în armonia părinte-copil.
Un alt element esenţial al programului nostru este consolidarea unităţii dintre cele trei componente ale familiei şi contăm mult pe participarea tăticilor.
Mediul este prietenos pentru bebeluşi, garderobele sunt înzestrate cu mese pentru schimbarea scutecelor, asigurăm şi ţarc pentru copiii mici!
În bazin toţi bebeluşii poartă scutece de înot cu slip dublu strat peste! Ţinuta de interior a părinţilor trebuie să fie una caracteristică piscinei (şlapi, prosop, articole igienice pentru părinţi şi bebeluşi)
Înainte de activităţi trebuie procurate:
- Scutece de înot, slip dublu strat
- Casca de baie, şlapi, ochelari înot peste 2 ani
- Adeverinţă medicală pentru bebeluşi de la medicul de familie, care să ateste că nu suferă de boli nervoase sau ale organelor locomotorii, care l-ar împiedica la înot, respectiv că este apt pentru intrarea în comunitate/ aviz epidemiologic + examen coproparazitologic, coprocultură.
- Pentru adultul însoţitor al copilului în timpul activităţii în piscină: aviz epidemiologic, iar pentru persoanele de sex feminin şi examen de secreţie vaginală.